Simbolismul - Plumb de George Bacovia

Creator cu o sensibilitate aparte, cu o perceptie acuta a realului, Bacovia se situeaza ca poet modern la intersectia a doua curente principale: simbolism si expresionism.
Volumul de debut a aparut in 1916 cu titlul "Plumb" fiind urmat in timp de alte carti: "Scantei galbene", "Cu voi", "Comedii in fond", Slante burgheze".

Poezia "Plumb", care deschide volumul cu acelasi titlu, este o expresie a imaginarului bacovian de origine simbolista. Asa cum indica si titlul, poezia are in centru un simbol: plumbul, care prin trimiterea la metalul greu asociat cu Saturn, planeta stagnarii si a melancoliei.
In poezia lui Bacovia plumbul semnifica materialitate compacta, modificarea realului, dar si a sufletului. In primele doua versuri ale poeziei exista termeni din sfera semantica a mortii ("sicrie", "funerar") care se completeaza apoi cu alti termeni din aceeasi arie: cavou, coroane, mort.
Tema poeziei este moartea, legata de imposibilitatea oricarei sperante si a oricaror idealuri, dar si de spatiul inchis si de apaseara materiei.
Plumbul cunoaste un fel de metastaza la nivelul lucrurilor: "sicriele de plumb" (spatiul inchis, apasator, greu), "flori de plumb" (rigiditatea, moartea sperantei, a idealurilor, a frumosului), "coroane de plumb" (o incremenire a lumii, hipermaterialitate), "amor de plumb" (moartea sentimentului, absenta iubirii) si "aripile de plumb" (imposibilitatea, zborului, a idealului, a visarii, a libertatii, a deschiderii catre alte sensuri).
Elemente de compozitie si structura: alcatuita din doua catrene, poezia are ca element de recurenta (repetitie), termenul plumb, simbol central al mortii. Sensurile se structureaza pe doua coordonate:
1. exterioara ( a spatiului inchis, sufocant), definit de cavou, sicriu, vant
2. interioare a starilor si senzatiilor legate de presimtirea mortii, nevroza si depresie ("stam singur in cavou", "Stam singur langa mort").
Prezenta punctelor de suspensie in trei din cele opt versuri, precum si a liniei de pauza, semnifica discursul fragmentar, ruperea sensului si trecerea de la spatiul exterior la cel interior ("Si-am inceput sa-l strig...").

Basmul - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Introducere:

Mare prozator, cu un stil inconfundabil in epoca Junimii, autor al unei proze de inspiratie urala incepand cu proza autobiografica "Amintiri din copilarie" si pana la basmul fantastic "Povestea lui Harap-Alb".

Din punct de vedere simbolic, evolutia protagonistului reprezinta o succesiune de porbe si calatorii initiatice,

identitaea acestuia trecand de la mezinul naiv ("boboc de felul lui la trebi de aiestea") pana la transferul de identitate, confruntarea cu raul, moartea simbolica si accederea la un alt statut. Tanarul neexperimentat devine astfel barbat initiat, care se casatoreste, devine imparat si evolueaza psihologic si social. Basmul a mai fost numit de aceea si Bildungsroman, un traseu al formarii personajului principal.

Basmul cult cuprinde descrieri si portrete ample cu o bogatie de mijloace literare: adjuvantilor, creatii originale ale lui Creanga, in care, hiperbola, umorul, epitetul dublu sau chiar triplu, limbajul onomatopeic creaza imagini unice in literatura romana.

Formule specifice basmului: initiale, mediane si finale.

Numerele simbolice.

Elemente supranaturale, care tin de fantastic si care sunt atribuite altor personaje, nu protagonistului.

Limbajul specific lui Creanga, marcat de oralitate, umor, eruditia paremiologica (proverbe si zicatori introduse prin locutiunea averbaceea).

Fantasticul este tratat in opera lui Creanga, in cheie realistica si umoristica: personaje inzestrite cu puteri supranaturale vorbesc si se comporta asemenea taranilor din moldova lui Creanga.

Titlul basmului cuprinde referire la statutul personajului, printr-un oximoron, harap insemnand om negru, de unde si drumul initiatic, de separare al albului de negru, a naivului initiat pentru a iesi din indistinctia primara din zona gri.